Pregatirea suprafetei

Pentru o lipire corecta si de durata, secretul este ca suprafata sa fie cat mai neteda, curata, degresata, stearsa de praf si uscata. Suprafetele trebuie slefuite si bine curatate. La materialele a caror suprafata nu este suficient de neteda (lemnul neprelucrat, placi din PFL/placaj) se recomanda intai acoperirea cu un strat de grund (grund permeabil/pe baza de acril). Folia se va aplica dupa uscarea grundului.


Unelte si scule necesare

Pentru a lipi folia d-c-fix aveti nevoie de: o foarfeca, un cutter, un creion, o rigla (preferabil de metal), o carpa moale, o racleta decauciuc si un uscator de par, daca e cazul.

Temperatura de lucru trebuie sa fie intre 15–25 grade C.

 

Etape

1. Masurarea formei: se va masura forma pe care doriti sa o acoperiti cu folia d-c-fic tinand cont si de eventualele neregularitati ale suprafetei ce va fi acoperita. Construiti un sablon pe folia aleasa lasand pe fiecare parte un plus de cativa centimetri (5-10 cm) necesari acoperirii complete sau lipirii corecte a materialului. La desenarea lui va puteti ajuta de caroiajul de pe hartia suport a foliei. Atentie in acest caz desenul va fi in oglinda. 

2. Decupajul formei: se taie sablonul pe contur.



3. Lipirea foliei: temperatura mediului in carelucrati trebuie sa fie intre 15 – 25 grade C. Se va dezlipi folia de pe hartia suport pe o suprafata de cativa centrimetri, incepand de la una din margini. Pozitionati corespunzator pe suprafata de acoperit si incepeti lipirea prin apasare si netezire usoara. Se va folosi pentru apasare si netezire o carpa moale sau o racleta din cauciuc. Se va indeparta treptat hartia suport si se va continua lipirea aplicand folia pe suprafata obiectului prin pasare usoara, netezind-o uniform, de la centru spre margini.

4. Curatarea suprafetelor

Urmele de adeziv se curata prin tamponarea cu o carpa moale si cu substante de curatat ce contin alcool sau benzina usoara. La nevoie se lasa sa se inmoaie si apoi se indeparteaza cu o spatula.

Atentie! La curatare nu se va folosi acetona. Aceasta poate deteriora desenul imprimat pe folie

 

Cum sa remediati cele mai frecvente greseli care pot aparea la montaj

1.Ce se intampla daca am lipit gresit folia?

Nici o problema! In timpul lucrului, folia d-c-fix poate fi foarte usor dezlipita si lipita la loc pe orice suprafata  neteda si rigida (cu exceptia foliilor holografice si a foliei pentru tabla scolara). Initial aderenta de lipire este slaba, obtinandu-se aderenta maxima dupa cca 24-48 ore de la aplicare.
      

2.Cum indepartez bulele de aer aparute dupa lipire?

Bulele de aer aparute la lipire se pot indeparta spargandu-le cu un ac subtire, apoi se netezeste folia in directia orificiului.
      

3.Cum se poate lipi folia pe muchiile rotunjite?


Se incalzeste folia cu un uscator de par, se aplica repede pe muchia dorita si se netezeste prin presare cu o carpa moale.
      

4.Cum  se indeparteaza folia veche  de pe o suprafata?

Foliile pot fi dezlipite usor de pe orice suprafata. Se foloseste un uscator de par, se incalzeste folia si se dezlipeste incepand dintr-o parte de pe intreaga suprafata. Urmele de adeziv se pot inlatura cu substante de curatat ce contin alcool sau benzina usoara. La nevoie se lasa sa se inmoaie si apoi se indeparteaza cu o spatula.
      

5.Ce pot sa fac daca folia nu se lipeste pe muchii?

Daca se doreste o aderenta mai mare pe muchii (ale meselor, de ex.), se va folosi un adeziv mai puternic, corespunzator, obtinut din comert, care se va aplica intre folie si suprafata dorita conform instructiunilor producatorului.
      

6.Cum se curata suprafetele acoperite cu folie d-c-fix?

Curatirea si intretinerea foliilor se poate face cu apa calduta si cu detergent. Daca este cazul se poate folosi o solutie de alcool (de ex. la indepartarea adezivului de pe margini).